– nu prea merită să fie vizionat

Vorbesc chiar despre articolul de faţă. Şi nu este vorba că indicând acest titlu urmăresc să atrag cititorii (fapt care-ar putea avea loc), ci mai degrabă avertizez lumea despre nivelul scăzut al calităţii. – Am decis să postez şi nişte poze ce prezintă picturi de-ale mele, dat fiind faptul că se prea poate să plec în curând din Chişinău [am fost admisă la o universitate în Sibiu, dar las loc pentru imprevizibil...]. …Şi-mi va fi dor de pictură, de toate (aproape, mai e şi selecţia ) câte ţin de manifestările artistice din Chişinău. Aş, îmi va fi nespus de dor de paleta mea, de trusă, de şasiuri, de vopselele de ulei… _în special de tuburile cu vopsea de ulei. Adică de pensulele muiate-n culoare ce se ating uşor de pânză… :(

Mă rog.

((

Păi uite, plasez  câteva fotografii ce reprezintă picturile mele (câteva dintre ele). Doar că  calitatea  imaginilor obţinute lasă foarte mult de dorit (am mai zis despre “fracturile şi comoţia cerebrală” ale aparatului meu de fotorafiat. Iar altul nu am avut de la cine să iau (am cam fost refuzată când am cerut ajutor_). Plus la toate > +pozam lucrările sub unghi, pentru că în mod contrar lucesc tuşele (petele de culoare) şi se observă un pic chestia aceasta. Dar şi de strălucire n-am scăpat totalmente.).  Nici nu ştiu cum vor arăta_ [ ]

Dar să lăsăm astea. (Dacă va fi prea-prea rău, păstrez textul pentru mine.)

 Contemplând cerul, lumea, strada. (2008, 40×50, ulei, pânză) 

Cîteva cuvinte despre această pictură.

Îmi place să privesc lumea cu toate câte există fără ochelari de corecţie (şi despre miopie am mai vorbit).

Recent (vreo săptămână şi-un pic  în urmă) m-am apropiat de geam. Era dimineaţă. De-abia mă trezisem şi încă nu am apucat să-mi pun ochelarii. Era o privelişte ce mi-a ţinut mult timp gândurile. Chiar şi acum mai resimt ceva din acel suflu. Nu pot zice din ce cauză anume. Nu e decât un bloc locativ, pomi, maşini (atât parcate cât şi “în plină viteză”), oameni, un chioşc… Şi mai ales, privesc deseori acest loc fără lentile. [Uitasem să zic că se vede bine şi cerul. Stau destul de sus. [- A nu se compara cu zgârie-norii.]]  Posibil era iluminare specifică. Habar  n-am. Cert este că, m-a “atins”.

Şi, încercam să ghicesc conturul obiectelor. Este un proces foarte interesant, pe care nu prea ai cum să-l observi dacă nu atragi atenţia şi, dacă nu ai şi careva deficienţe de vedere. Fiziologic: nu indic cum fotonii de lumină nimeresc pe retină şi etcetera… Pur şi simplu, când eu privesc ceva, orice, nu primesc informaţie vizuală completă, dar, aşa cum recunoaştem obiectele datorită existenţei memoriei, creierul (meu) începe să transmită mesaje “aceasta e…, iar aceasta este_”. E foarte interesant.  [Mai ales când greşeşti 8)] Ca să vă imaginaţi într-o măsură, amintiţivă/sau priviţi un obiect văzut în întuneric. Nu este clar ce anume este. Dar ştii “aici este un copac”. Ţii minte, însă la moment nu observi bine frunzişul, ramurile şi celelalte. Ştii, asta e. Am şi eu această reacţie. Or ceva de acest fel. De aia şi am pictat anume aşa. Nu este o stilizare (nu una obişnuită în orice caz). Pânza de mai sus afişează colţul de stradă pe care-l vedeam, fiind indicate atât elemente pe care le vedeam dintr-o dată, dar şi acest proces psihologic (nu prea cunosc cum să-i spun) – prezenţa liniilor negre. Un negru curat, fără a fi amestecat cu alte culori, aşa cum spune regula. Foarte posibil că tagma pictorilor m-ar condamna pentru aşa creaţie. (Adevărul este că aceste picturi nu au fost expuse nicăieri, câteva au fost zărite de fostul meu profesor de “specialitate”, cum ziceam noi [desen + pictură + compoziţie] şi careva colegi. Lucrarea de faţă, însă, precum şi următoarele 4 au fost vizionate numai de o prietenă (are cunoştinţe în domeniul artelor plastice – am studiat împreună) şi părinţii mei (_pictez acasă, şi de ei nu pot ascunde aşa ceva. Ce-aş mai vrea un atelier!). Prin urmare, sunteţi şi voi la un fel de “premieră”, o primă expoziţie a acestor lucrări.)  Dar_ aşa de puţin îmi pasă – am redat în aceste picturi exact ceea ce simt. Şi din acest motiv nu cedez nici cu un centimetru în lupta pentru dreptul la existenţă a acestor tablouri.

_M-am cam întins cu vorba_ Pardon.

(Mai departe nu pun decât pictura şi informaţiile minime despre aceasta.)

 Lumină (2008, 30×40, ulei, pânză)

 

 Portret (2008, 20×20, ulei, pânză)

 

 Autoportret. Lacrima (2008, 30×40, ulei, pânză) [Textul ce corespunde acestei lucrări a fost postat mai demult. Când blogul era vizibil exclusiv pentru mine. Dacă cineva are chef să-l citească, n-are decât să dea căutare (partea stângă a paginii) "lacrima"]

 Autoportret (2008, 20×20, ulei, pânză)

 

[Notă: toate picturile de mai sus au fost făcute când nu mai studiam la L.R.I. de Arte Plastice "Igor Vieru". Eram foarte liberă în acţiunile mele, mintea nu mai era "intoxicată" de ideile impuse acolo. Acum creez fanume aşa cum doresc. (Acestea aproape n-au fost văzute de lume.)

Cele de mai jos au fost făcute încă pe când eram la liceul cu profil de arte plastice. Deşi au fost pictate în afara orelor, există, totuşi, influenţa liceului.]

 Portret de bătrân (2006, 20×30, ulei, pânză)

 

 Portret (2006, 20×20, ulei, pânză)

 

 Peisaj. Primăvara devreme (primăvara chinuită, mai bine ) (2006, 30×40, ulei, pânză) 

Mai sunteţi vii?

Cer scuze pentru fotografii mai puţin calitative. În primul rând, iertare cer de la aceste picturi. Nu merită bătaie de joc. (Când voi avea posibilitate, postez altele mai bune.)

~ de Angela Zaporojan pe august 30, 2008.